Mașini din blocul comunist care au făcut istorie în estul Europei

Autor: Cristian Agatie 28 sept. 2020 Știri auto

Desigur că, pentru români, mașinile Dacia și ARO spun o poveste interesantă, dar România nu este singura țară din blocul comunist care a avut o industrie auto. Iată nouă mașini din blocul comunist care au făcut istorie în Estul Europei.

Intră în Galeria FOTO

Producătorii auto controlați de stat din blocul comunist nu au avut la dispoziție fonduri masive pentru dezvoltarea unor modele noi. În cea mai mare parte, producătorii auto est europeni au produs modele economice realizate sub licență, cu toate că au existat și modele originale, dintre care cel mai popular a fost, foarte probabil, cel produs în RDG sub marca Trabant. O să lăsăm deoparte miriade de modele produse în URSS și care nu au reușit să treacă granițele decât ca mașini de protocol și ne vom concentra pe modele populare, care s-au vândut în zeci de mii de exemplare în estul Europei și nu numai.

Mașini din blocul comunist care au făcut istorie

Începem acest top cu filiera germană și Trabant 601, mașina a cărei tehnologie simplă a făcut-o extrem de populară în țările blocului comunist. Acest model a fost conceput atât de ieftin încât până și muncitorii din fabrici să și-o poată permite. Ca și alte mașini produse în fosta RDG, avea un motor în doi timpi cu doi cilindri și o caroserie din Duroplast. Designul era inspirat de Peugeot 404, dar rezultatul a fost complet diferit.

Prevăzut a fi înlocuit în anii ’70, Trabant 601 a supraviețuit aproape neschimbat până în 1990. Ultimele exemplare produse aveau un motor cu patru cilindri provenit de la VW Polo. Cu toate acestea, reunificarea Germaniei în 1989 a marcat moartea Trabantului, mașina pe care nici măcar cimitirele de mașini nu o primeau, din cauza caroseriei care nu era din metal.

O altă mașină din Germania de Est care s-a bucurat de un oarecare succes a fost Wartburg 353. Cu un design modern pentru perioada sa, acest model a fost propulsat de un motor în doi timpi, dar cu trei cilindri, care dezvolta 45 CP. În ciuda motorului poluant, Wartburg a exportat acest model inclusiv în vestul Europei.

Filiera sovietică

Primul model Lada a fost Lada 2101, care a debutat în 1970. Realizată sub o licență de Fiat 124, Lada 2101 a primit mai multe modificări pentru a putea face față condițiilor grele de pe drumurile sovietice. Aceste modificări includeau un nou motor, panouri de caroserie din tablă mai groasă și elemente de suspensie ranforsate.

Lada 2101 a devenit instantaneu mașina poporului în URSS, fiind produsă până în 1988. Rușii au înlocuit-o cu modelele 2105 și 2107, care au fost produs până în 2012. Ultimul exemplar care a ieșit pe poarta fabricii a fost un break 2104.

Lada Niva a fost introdusă în 1977 ca off-roader pentru spațiul sovietic. Designerii au dorit o mașină care să arate ca un Renault 5 pe un șasiu de Land Rover – ceea ce au și realizat. Lada Niva s-a bucurat de succes, modelul fiind exportat pe întreg globul. Încă se află în producție, chiar dacă rușii plănuiesc să îl înlocuiască cu un model modern în perioada următoare.

În 1984 industria auto sovietică a lansat Lada Samara și s-a dovedit a fi un succes instantaneu de vânzări. A fost primul model realizat de producătorul sovietic fără ajutorul Fiat, care au refuzat să contribuie la dezvoltarea unui model cu tracțiune față. Lada a apelat la un consultant Porsche și a analizat o serie de modele vestice de succes, inclusiv VW Golf, înainte de a prezenta acest hatchback destinat piețelor internaționale.

Mașini din blocul comunist: Filiera cehă

Skoda 1000 MB a fost un model de inspirație vestică, dar realizat în întregime în Cehia, într-un moment în care multe mașini vestice aveau motorul în spate. Skoda a experimentat mai multe soluții, printre care motor față-tracțiune față și motor față-tracțiune spate, dar s-a decis până la urmă pentru o soluție motor spate-tracțiune spate, mai simplă din punct de vedere mecanic.

Pe baza lui 1000 MB, Skoda a realizat un coupé sportiv, dar care nu s-a bucurat de succes din cauza problemelor de rigiditate cauzate de lipsa montantului central. În 1970 cehii și-au încercat din nou norocul cu modelul 110R. Bazată pe sedanul 110 dar având un spate tăiat abrupt, Skoda 110R era alintată „Porsche comunist”. 57.000 de exemplare au fost produse până în 1980. Pe baza lui a fost realizat legendarul 130RS, un coupé sportiv cu care cehii au câștigat titlul constructorilor în Campionatul european de Touring din 1981.

Skoda a continuat să producă mașini cu această soluție constructivă până în 1990. În 1987 s-a lansat însă Skoda Favorit, cel care a pus marca cehă pe radarul celor de la Volkswagen. Designul caroseriei a fost realizat de Bertone, iar mecanica a fost gândită pentru piețele de export. A fost cel mai de succes model conceput 100% în blocul comunist și a reușit să șteargă faima proastă a mașinilor produse în blocul comunist.

Filiera poloneză

Fiat a fost foarte agresiv în Europa de est, semnând contracte pentru producerea sub licență a numeroase modele. După ce a lansat producția poloneză cu modelul 125p, a vândut rușilor designul lui 124 și a dat voie sârbilor să producă 128 sub marca Zastava, Fiat a vândut polonezilor de la Fabryka Samochodów Małolitrażowych (FSM) licență pentru producerea lui 126p.

Polski Fiat 126p este modelul pe care-l asociem cel mai mult cu turiștii polonezi din anii ’80. „Ceainicul”, cum era alintat la noi a devenit rapid cel mai popular model polonez. Ca și în cazul lui Trabant, succesul său s-a datorat soluției constructive simple și prețului accesibil. FSM a produs peste un milion de exemplare în mai puțin de 10 ani. În total, în Polonia s-au fabricat 3,3 milioane de exemplare ale lui 126p, până în 2000.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide